Lora şi-a luat în serios rolul de prezentatoare TV. De patru săptămâni face echipa la cârma emisiunii Vorbeşte lumea, alături de Cove, iar în fiecare zi de la 10:30 la 13:00 încălzeşte suflete şi descreţeşte frunţi.
Cu toate acestea, Lora nu şi-a uitat rădăcinile şi a lansat o melodie de o sensibilitate răvăşitoare. Lora păstrează tradiţia şi sărbătoreşte, şi în 2018, Ziua Naţională a României.
Pe 30 noiembrie, a surprins publicul cu „Rădăcini”, poezia care celebrează 100 ani de România, nu doar la ceas aniversar, ci în fiecare zi. Vorbeşte despre rădăcinile neamului şi despre toate frumuseţile tulburătoare ale României. Piesa „Rădăcini” este compusă de către Alex Pelin, Andy Platon, George Sava şi Laura Petrescu (Lora).
„M-ai crescut iubitoare, luptătoare şi neînfricată. Îţi mulţumesc pentru rădăcinile adânci. La mulţi ani, România!!!??❤
#moldoveancă #rădăcini”, a declarat Lora pe pagina ei de Facebook.
Videoclipul piesei „Rădăcini”, filmat în regia lui Sega, amplifică mesajul piesei prin simplitate şi emoţia mişcărilor.
Lora a interpretat live melodia „Rădăcini” în cadrul emisiunii „Vorbeşte lumea”, emoţionând telespectatorii ediţiei speciale de 1 Decembrie.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!