- Pentru al patrulea an consecutiv, Grupul DIGI continuă parteneriatul derulat alături de promotorii proiectului “Școala fără Pauză” - Băneasa Shopping City și Asociația Banca de Bine, cu misiunea comună de a preveni abandonul școlar astfel încât tinerii din comunitățile rurale defavorizate să aibă un parcurs educațional neîntrerupt care să le permită să își atingă pe deplin potențialul.
-
De-a lungul fiecărei ediții, campania a demonstrat că un sprijin constant și bine direcționat poate contribui semnificativ la reducerea ratei de părăsire a școlii, ajutând mii de elevi să rămână conectați la educație și să dezvolte aptitudinile necesare unei bune integrări sociale.
Până la data de 24 decembrie, în fiecare zi a săptămânii, oamenii de bine care vor să facă o diferență în viețile copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani, sunt încurajați să doneze la unul dintre cele șase puncte speciale de colectare „Școala Fără Pauză”, amenajate în centrul comercial Băneasa Shopping City, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, rechizite și dispozitive tehnologice, în stare bună, curate, complete și funcționale. Donațiile vor fi ajunge în unitățile de învățământ din localități unde resursele sunt insuficiente sau lipsesc, aflate în zece județe ale țării: Teleorman, Giurgiu, Prahova, Ialomița, Suceava, Olt, Vaslui, Dâmbovița, Mureș și Hunedoara.
„România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata abandonului şcolar timpuriu, cu un procent de 16,6%, în vreme ce media europeană este de 9,5%. În acest context, deconectarea de școală cu care se confruntă tinerii din mediile defavorizate este primul pas către renunțarea la studii. Statisticile reflectă că 2 din 3 elevi din mediul rural nu frecventează școala deoarece nu au acoperite nici măcar nevoile de bază, iar în aceste condiții, educația este departe de a fi o prioritate pentru ei. Ne aflăm în cel de-al patrulea an de derulare a campaniei <<Școala fară Pauză>>, o inițiativă pe care o continuăm cu ambiție și responsabilitate alături de partenerii noștri, cu scopul de a reduce fenomenul de abandon școlar și de a oferi o șansă reală la educație unor generații întregi de copii.”, a declarat Violeta Bîltac, Președinte și Fondator Asociația Banca de Bine.
În plus, odată cu începerea anului școlar, au fost pregătite și distribuite 1.000 de ghiozdane noi, dotate cu toate materialele didactice indispensabile participării la cursuri.
„O nouă ediție <<Școala fără Pauză>> este în plină desfășurare și suntem recunoscători pentru faptul că, alături de partenerii noștri, reușim să ducem promisiunea mai departe și să contribuim la educația viitoarelor generații. Am dat startul anul acesta cu o donație de 1.000 de ghiozdane complet echipate, iar intenția noastră este să o multiplicăm de cât mai multe ori, pentru ca un număr cât mai mare de copii din aceste medii dezavantajate să poată continua să meargă la școală. Prin acest proiect, ne dorim să arătăm că fiecare dintre noi poate genera și susține schimbări în mai bine prin gesturi mici și acțiuni colective.”, a subliniat Daniela Matei, Senior Communication Manager, Băneasa Shopping City.
De patru ani, “Școala fără pauză” dovedește că schimbările pozitive nu întârzie să apară atunci când comunitatea se mobilizează. La finalul ediției de anul trecut, datorită generozității și implicării colective, peste 8.000 de copii și-au văzut împlinită dorința de a-și continua studiile, în timp ce 150 de unități de învățământ au fost aprovizionate cu cărți și echipamente electronice pentru condiții mai bune de învățare.
“În fiecare copil există o lume de posibilități, însă pentru a le valorifica, este nevoie de sprijin continuu și de resurse adecvate. Credem cu tărie că educația reprezintă un drept fundamental și, totodată, temelia unei societăți echitabile. Suntem conștienți de provocările pe care le întâmpină tinerii din familii vulnerabile, de aceea, împreună cu partenerii noștri de încredere, rămânem dedicați misiunii de a le oferi șansa unei educații de calitate și speranța unui viitor mai promițător.”, a completat Serghei Bulgac, CEO Digi Romania.
Acest demers constituie o nouă inițiativă de responsabilitate socială a Grupului DIGI, înscrisă în axa #DIGIEdu, care vizează diminuarea decalajelor educaționale pentru ca elevii din mediul rural să beneficieze de oportunități egale de dezvoltare și integrare socio-profesională.
Despre Grupul DIGI
DIGI este liderul pieței de telecomunicații din România pe segmentele de internet de bandă largă (broadband), servicii de distribuție TV (pay-TV) și telefonie fixă, deținând o cotă importantă pe segmentul de comunicații mobile, precum și cea mai mare acoperire la nivel național. Compania derulează operațiuni în România, Spania, Italia și urmează să lanseze servicii electronice în Portugalia și Belgia.
Soluțiile de conectivitate și comunicații electronice convergente furnizate de DIGI se bazează pe rețele moderne de fibră optică și tehnologii de ultimă generație. DIGI pune la dispoziția clienților săi și o ofertă diversificată de conținuturi radio și TV: sport (Digi Sport), știri (Digi24), filme, documentare, muzică și serviciul de content Digi Online.
Despre Băneasa Shopping City
Centrul comercial Băneasa Shopping City este lider pe piața românească de fashion și entertainment, oferind clienților săi un mix unic de branduri, care poate satisface şi cele mai exigente dorințe în materie de shopping, de la cele de renume internațional, la magazine ale designerilor români, precum și o varietate de restaurante rafinate și cafenele. Centrul comercial include și o zonă impresionantă de divertisment, MaxFun, MaxBet și Cineplexx. Aceste caracteristici sunt menite să asigure confortul clienților şi transformă Băneasa Shopping City în destinația exclusivistă de shopping, relaxare și entertainment din România.
Despre Asociația Banca de Bine
Banca de Bine este o organizație non-guvernamentală tânără, dinamică, a cărei misiune este de a ajuta activ copiii din mediile defavorizate pentru a avea acces egal la educație și oportunități viitoare de dezvoltare. Activitatea organizației Banca de Bine se realizează în regim de voluntariat, cu transparență totală, integritate și mult curaj. Banca de Bine susține campanii umanitare și conectează asociații non-profit, companii, donatori și beneficiari împreună. Înțelegem și știm că doar donând din timpul și din cunoștințele noastre putem contribui la un pic mai bine pentru cât mai mulți.