Cea de-a noua ediție a Bucharest Photofest, festivalul platformă ce își propune să transforme fotografia într-un instrument de educație vizuală și să faciliteze accesul publicului larg la unele dintre cele mai importante, actuale și relevante repere din fotografia autohtonă și internațională, se deschide pe 11 octombrie la Galeria Scemtovici & Benowitz.
Cu o agendă impresionantă de peste 60 de evenimente ce se vor desfășura în mai mult de 15 spații din București, festivalul aduce pentru prima data în România pe unii dintre cei mai relevanți și apreciați fotografi și profesioniști ai momentului.
Tema ediției de anul acesta este reziliența și reunește invitați speciali din Italia, Germania, Islanda, Spania, Olanda, Canada, Franța, dar și fotografi și profesioniști autohtoni din domeniu.
„Reziliența înseamnă mai mult decât simpla supraviețuire; este arta de a reveni, de a găsi frumusețea în adversitate și de a spune povești care rezistă în timp. Ediția din acest an a Bucharest Photofest celebrează capacitatea remarcabilă a spiritului uman de a depăși provocările și de a descoperi speranța în cele mai neașteptate contexte. Prin conținutul ediției de față propunem publicului momente de forță, vulnerabilitate și speranță. Fie că documentăm probleme sociale sau frumusețea naturii, fotografia dezvăluie reziliența inerentă experienței noastre umane comune. Vă invităm să faceți parte, împreună cu noi, dintr-o poveste impresionantă.” Ionuț Trandafirescu, fondatorul și directorul Bucharest Photofest.
Din programul ediției de anul acesta fac parte nu mai puțin de 20 expoziții de fotografie care vor putea fi vizitate gratuit pe toată durata festivalului, printre care se numără Shine On (Alex Zoboli), Arabian Locations (Gaëtan Soerensen, Franța), Ukraine: Those who stay behind (Nicolas Dykmans, Belgia), 600* (Colectivul Les Associés, Franța-Germania), Infiore (Joakim Kocjancic, Suedia). Selectate și curatoriate de Ioana Cobzaru se evidențiază expozițiile If plants could speak (Henri Blommers, Olanda) și Vessels of Light (Ana Scripcariu-Ochiai, Japonia-România). The Power of Sports este o expoziție colectivă spectaculoasă realizată în parteneriat cu UNHCR România. De neratat: expoziția Expresivitatea vulnerabilității (Ciprian Măceșaru) sau remarcabilul proiect Passengers a fotografului César Dezfuli (Spania-Iran), unul dintre invitații speciali ai ediției. O mare parte dintre acestea sunt grupate în spațiile grozave ale Galeriei Scemtovici & Benowitz, grație unui parteneriat special.
Colaborarea dintre T-House și Bucharest Photofest își propune să transforme peisajul urban al Bucureștiului într-o galerie în aer liber, îmbinând practicile curatoriale inovatoare ale T-House cu abordarea și exigențele Bucharest Photofest, revitalizând astfel clădiri vechi și ziduri degradate ale orașului și transformându-le în spații pentru expoziții de mari dimensiuni și experiențe vizuale imersive.
Bucharest Photofest 2024 | trailerul oficial
Bpf.conference, un alt proiect special al acestei ediții, va avea loc la Hilton Garden Inn din Centrul Vechi al capitalei în data de 16 octombrie și reunește o serie de profesioniști remarcabili, grupând în programul zilei o serie de dezbateri cu Henri Blommers, Ștefan Dinu, Răzvan Neagoe, Camila Cavalcante, Ileana Selejan (co-curator BredaPhotoFestival 2024), Pablo Giori (co-fondatorul Barcelona Experimental Photo Festival), Maria Kjartans (FiSL Islanda), moderator fiind Ioana Cobzaru (curator și artistul vizual), dar și discuții cu fotograful multi-premiat César Dezfuli sau renumitul regizor Joost van der Valk.
O secțiune importantă din programul Bucharest Photofest este selecția de filme propuse publicului în 15, 16 și 20 octombrie la Cinema Union, Cinemateca Eforie și Centrul Ceh: Eddy’s War (r. Joost van der Valk) – care va benefia de o sesiune specială Q/A chiar cu renumitul regizor Joost van der Valk, ce va fi prezent la București, Once Within a Time (r. Godfrey Reggio), I’m Not Everything I Want to Be (r. Klára Tasovská), The Sleeping Land (r. Alfons Rodríguez, José Bautista), KITE ZO A: Leave the bones (r. Kaveh Nabatian), dar și o selecție de scurtmetraje și mediu-metraje. Proiecții de filme vor avea loc și în 17 și 18 octombrie la Centrul Ceh.
Bucharest Photofest își propune să ofere publicului o experiență completă. Pe lângă expoziții, proiecții de filme, evenimente educaționale și ateliere, festivalul pune un accent deosebit pe evenimentele de tip meet & greet, proiecțiile de fotografii și, în special, pe concertele de muzică live. Un moment deosebit al festivalului va fi un performance special al artistului islandez Daníel Hjálmtýsson, care va avea loc pe 20 octombrie în Club Control.
Bucharest Photofest este un festival ce transformă fotografia într-un instrument de educație vizuală și şi-a asumat misiunea de a intermedia accesul publicului larg la unele dintre cele mai importante, actuale şi relevante repere din fotografia autohtonă şi internaţională. Dincolo de faptul că este un proiect cultural prezentat într-un concept coerent, fotografia devine în contextul Bucharest Photofest şi pretext pentru dezbaterea unor teme importante ale actualităţii socio-politice şi cultural-umane, astfel, fotografia devenind un limbaj universal.
Un proiect Alternative-Culture.com