Ediția de anul viitor a concursului muzical Eurovision se va desfășura în orașul elvețian Basel, a anunțat vineri postul public de televiziune SRG, eveniment ce va aduce beneficii economice orașului-gazdă în urma sutelor de mii de fani care vor lua cu asalt restaurante, hoteluri și baruri, scrie Reuters, conform Agerpres.
Finala concursului, care anul acesta a fost urmărită de 163 de milioane de telespectatori din toată lumea, va avea loc sâmbătă, 17 mai 2025. Autoritățile au spus că evenimentul va avea loc la complexul St. Jakobshalle, din Basel, care poate primi 12.000 de fani ai Eurovision.
Guvernul a spus că va înainta o propunere de finanțare către parlamentul orașului în valoare de 34,9 milioane de franci elvețieni (41,2 milioane de dolari), sumă destinată acoperirii costurilor evenimentului.
Deși costurile aferente găzduirii sunt substanțiale, când concursul a fost ținut în Liverpool în 2023, economia locală a înregistrat o creștere de 55 de milioane lire sterline (72,5 milioane de dolari), de pe urma căreia au beneficiat restaurante, unități de cazare, magazine, baruri și rețele de transport, potrivit Liverpool City Region.
În total, 473.000 de persoane au participat la evenimentele Eurovision din oraș, iar alte 306.000 de persoane au vizitat orașul pentru a lua parte la festivități.
Basel a concurat cu orașul Geneva pentru a fi desemnat gazda evenimentului care va avea loc în mai 2025 în Elveția, după ce reprezentantul acestei țări, Nemo, a câștigat ediția din 2024, desfășurată la Malmo, Suedia.
Cele două orașe elvețiene au fost candidatele finaliste potrivit unor criterii care au inclus conexiuni de transport, capacitatea hotelurilor și securitate.
Alți factori luați în considerare au fost spațiile disponibile pentru evenimente, sustenabilitate și modalități de eliminare a deșeurilor, precum și experiența privind evenimente de anvergură.
''Felicitări, Basel'', au spus, într-o declarație, Reto Peritz și Moritz Stader, coproducători executivi ai Eurovision Song Contest (ESC).
''Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm pentru a face din ESC o experiență de neuitat pentru toată lumea'', au mai spus ei.
Pe lângă Geneva, au mai candidat și alte potențiale gazde - Zurich, precum și o candidatură comună a orașelor Berna și Biel, de unde este originar cântărețul Nemo -, însă candidaturile lor au fost respinse.
''ESC 2025 oferă Basel șansa să ajungă la milioane de oameni pe care să-i inspire prin calitățile orașului'', a spus consiliul orașului Basel.
''Basel se va putea prezenta unui public global ca un oraș cultural cosmopolit și european, precum și ca un spațiu atractiv și modern''.
Elveția a câștigat de trei ori Eurovision în cei 70 de ani de istorie a competiției. Cântăreața elvețiană Lys Assia a câștigat prima ediție a Eurovision, care a avut loc la Lugano, în 1956.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!