Dupa ce au cucerit planeta cu succesul muzical pe care l-au avut de la debutul lor din anul 2004, cu piese precum ''Don't Cha'', ''Wait a Minute'' sau ''Buttons'' si, de asemenea, cu cel de-al doilea album al trupei, ''Doll Domination'', fetele de la The Pussycat Dolls, Nicole, Kim, Ashley, Jessica si Carmit s-au reunit! Asta da veste, nu?
Confirmarea a venit chiar din partea lui Nicole, spunand ca, din momentul despartirii, atat ea cat si colegele ei de trupa au trecut prin procesul de maturizare: ''In primul rand, sper ca este ceva diferit pentru ca noi suntem diferite. Se fac zece ani de atunci. Fiecare dintre noi contribuie la grup cu un dar unic. Sunt atat de incantata si ne-am maturizat atat de mult. Suntem aici pentru a ne vedea pe fiecare dintre noi stralucind. Cred ca o sa ne sustinem una pe alta'', a declarat artista pentru The Sun.
Nimeni nu se astepta la asta, mai ales dupa ce Nicole Scherzinger a decis sa se lanseze solo, spunand in 2010 ca o reunire ar fi aproape imposibila, dar iata, dupa 10 ani, s-a intamplat minunea.
Revenind la situati actuala, se pare ca sunt puse pe treaba, anuntand deja pe social media datele turneului din UK, din 2020. Mai mult decat atat, reunirea oficiala va avea loc chiar in finala X Factor Celebrity, care va avea loc sambata.
Abia asteptam sa le revedem in formula asta! Welcome back, girls! <3
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe
Google News!