Andreea Marin și-a deschis porțile către oaza sa de liniște din comuna Telega, județul Prahova – o casă de vacanță ridicată în urmă cu mai bine de două decenii, în care fiecare detaliu poartă amprenta implicării și viziunii sale.
„Tata mi-a zis că nu am bani să fac o casă, dar măcar să pun fundația”, a povestit vedeta, potrivit Libertatea. Așa a început construcția, etapă cu etapă, coordonată de Andreea cu multă muncă și răbdare. A plantat chiar și brazi în jurul casei, care astăzi sunt impunători și oferă intimitate totală proprietății.
Galerie Foto

„Glasul păsărilor mă întâmpină mereu în grădina de la Telega. Terapie curată! Am construit casa de la Telega în urmă cu aproape un sfert de secol și brazii înalți au, așadar, jumătate din vârsta mea. Aici pacea e cuvântul cel mai potrivit pentru a defini starea pe care o trăiesc, departe de freamătul orașului”, a scris Andreea Marin într-o postare pe Facebook.
A fost dragoste la prima vedere
Totul a început într-o zi de Paște, când Andreea se afla la niște prieteni din zonă. După o plimbare în natură, a descoperit un teren de vânzare, iar instinctul i-a spus că acela va fi „acasă”. A sunat la numărul scrijelit pe un copac și a aflat că aparținea unor bătrâni care voiau să-l vândă. Deși pe atunci era abia la început în carieră și nu avea un buget generos, a făcut tot posibilul să îl cumpere.
„Am venit în acest sat invitată fiind la masa de Paște a unor prieteni. Am luat masa și am pornit pe drumurile acestea de munte la pas, să dăm burta jos, cum se zice. Pe un copac, scrijelit, așa, un număr de telefon. Mi s-a părut foarte romantic acest lucru. La vremea aceea eram un simplu angajat al televiziunii, deci nici gând să visez pe atunci să îmi construiesc o casă. O zi după, am sunat, am aflat că proprietarii erau niște oameni în vârstă, care locuiseră cândva în acest sat. M-am întors după un timp la ei, ne-am plăcut și împreună am căutat soluții și am găsit o soluție pe termen lung. Și uite așa a devenit terenul al meu”, a povestit Andreea Marin într-un interviu mai vechi pentru Antena Stars.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!