Pe modelul „Știi cine e tata?”, Marcus Jordan a încercat să le explice polițiștilor că el este fiul marelui baschetbalist Michael Jordan. Ei bine, se pare că asta nu a funcționat. Tânărul, în vârstă de 34 de ani, a fost arestat pentru posesie de droguri și conducere sub influența alcoolului.
Fost jucător de baschet la nivel universitar și actual star de reality show, Marcus a fost reținut și eliberat ulterior pe o cauțiune de 4.000 de dolari, potrivit documentelor oficiale.
Marcus Jordan, în centrul atenției și pe plan personal
Înainte de arestare, Marcus a fost văzut petrecând timp alături de Nicole Murphy, fosta soție a lui Eddie Murphy, la sfârșitul anului trecut. Cei doi au fost surprinși împreună la evenimentul organizat de DJ Khaled, „We the Best Foundation x Jordan Golf Classic”, iar mai târziu s-au distrat într-un club din Miami.
Marcus a fost și unul dintre concurenții emisiunii "The Traitors" sezonul 2, care a fost difuzată la începutul lui 2024, în timp ce se afla într-o relație cu Larsa Pippen, fosta soție a lui Scottie Pippen, fost coleg de echipă al tatălui său la Chicago Bulls. Relația celor doi a fost una cu multe despărțiri și împăcări, însă s-a încheiat definitiv în iulie 2024.
Într-un interviu acordat revistei PEOPLE în noiembrie, Larsa Pippen a declarat că nu a mai păstrat legătura cu Marcus după separare: „Îl pot iubi de la distanță”, a spus ea. „Viața de femeie singură ar trebui apreciată mai mult.”
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!