Megan Fox, în vârstă de 38 de ani, a adus pe lume o fetiță pe 27 martie 2025, acesta fiind primul copil împreună cu fostul ei logodnic, rapperul Machine Gun Kelly (Colson Baker), în vârstă de 34 de ani.
Anunțul a fost făcut de artist pe Instagram, unde a postat un videoclip alb-negru în care ține mâna nou-născutei, însoțit de mesajul: "În sfârșit este aici!! mica noastră sămânță celestă".
Citește și "Megan Fox a intors toate privirile intr-o rochie transparenta, cu burtica la vedere."
Megan și MGK, despărțiți în mijlocul sarcinii
Relația dintre Megan Fox și Machine Gun Kelly a fost marcată de suișuri și coborâșuri. Cei doi s-au întâlnit în 2020 pe platourile de filmare ale peliculei "Midnight in the Switchgrass" și s-au logodit în ianuarie 2022. Cu toate acestea, în noiembrie 2024, cuplul s-a despărțit, la scurt timp după ce Megan a anunțat că este însărcinată. Se pare că actrița a descoperit mesaje compromițătoare în telefonul lui MGK, ceea ce a dus la separare.
În ciuda despărțirii, ambii părinți sunt dedicați creșterii fiicei lor. O sursă apropiată cuplului a declarat că, deși există posibilitatea unei împăcări în viitor, în prezent, prioritatea lor este bunăstarea copilului.
Brian Austin Green, conflict dur cu Machine Gun Kelly
Cu doar câteva ore înainte ca Megan să nască, Machine Gun Kelly a reaprins scandalul cu fostul soț al acesteia, Brian Austin Green (51 ani). Rapperul i-a trimis un mesaj direct lui Brian, acuzându-l că ar fi oferit presei informații despre sarcina lui Megan. „Încetează să întrebi când se va naște copilul nostru. Ești cumva de la FBI?”, i-a scris MGK ironic.
Brian Austin Green nu s-a ferit să publice acest mesaj pe Instagram, unde i-a răspuns sarcastic rapperului: „N-am știut că «actor-copil» e o insultă. Leo (Leonardo DiCaprio), ai grijă că s-ar putea să fii următorul!”.
Conflictul nu este nou: încă din februarie, Brian l-a criticat public pe Machine Gun Kelly, acuzându-l că încearcă să manipuleze percepția publicului și să creeze artificial tensiuni în jurul relației cu Megan Fox.
În ciuda scandalului public, Brian Austin Green a declarat că își dorește tot ce este mai bun pentru Megan, noua ei fetiță și cei trei băieți pe care îi au împreună: Noah (12 ani), Bodhi (11 ani) și Journey (8 ani).
Megan Fox mai are astfel încă trei fii din căsnicia anterioară cu Brian Austin Green, în timp ce Machine Gun Kelly mai are o fiică, Casie (15 ani), dintr-o relație anterioară cu Emma Cannon.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!