mihai-traistariu (1)
Vedete Mihai Trăistariu // Sursă foto: Yotube, captură de ecran

Mihai Trăistariu, declarații sincere despre viața amoroasă. „Mi-am luat decât puștoaice care sunt prea mici, una îmi spunea Daddy. Taică-su avea 39 de ani, eu 40”

Articol scris de UTV Data publicării:

Artistul în vârstă de 48 de ani a făcut declarații în premieră despre viața sa privată, în cadrul podcastului ‘Vorba lui Jorge’. Deși a fost implicat în 10-11 relații până acum, pe Mihai încă nu a reușit nimeni să-l facă să pună marea întrebare.

„Am avut vreo 10-11 relații. Acum sunt singur. Nu le-am jignit, decât dacă m-au jignit ele. Încerc să fiu foarte atent. La mine dacă s-a distrus o relație, că nu e… cum să zic. Nu sunt mofturos. Și nici că nu se ridică la standardul meu. Dar dacă, de exemplu, îmi stai numai în casă și nu faci nimic… Ultima relație așa s-a stins… Bine, era și la jumătate din vârsta mea. Am o problemă cu asta, nu mi-am luat decât puștoaice care sunt prea mici și îmi spuneau și Daddy/Tati. Adică taică-su avea 39 de ani, eu 40, și zicea: ‘Tu ești mai mare ca tati’”, a spus Mihai Trăistariu.

Artistul se caracterizează ca fiind un partener înțelegător, singurul lui defect fiind că și-a căutat întotdeauna partenere mai tinere, aproape la jumătatea vârstei sale.

„Ultima relație am rupt-o eu. Eu i-am zis să se ducă acasă. Eu stăteam în Constanța, ea în București. Am lăsat-o, era și studentă. Nu avea bani. Îmi cerea bani de microbuz. Îi dădeam 50 de lei. După 2 ani să nu lucrezi. Am rugat-o să lucreze ceva. O săptămână a lucrat, atât. Și ce vrei, să te țin eu? Era frigiderul plin. Ieșeam la ora 12 din casă, mă întorceam la 6, era în același pat”, a adăugat el.

Deși copilăria sa a fost marcată de violență, tatăl său fiind foarte agresiv cu mama lui Mihai, artistul și-a promis că nu va fi niciodată agresiv cu partenerele sale, nici măcar verbal.

Artistul, care este și om de afaceri de succes, își dorește ca partenera lui să fie vorbăreață și, cel mai important, să știe să facă ciorbă bună.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Partenerii Nostri