Viral

Cel mai mare animal din istorie a fost descoperit in Peru

Articol scris de UTV Data publicării:

O balena antica ar putea fi cel mai mare animal care a trait vreodata pe Pamant. Fosilele au fost descoperite de cercetatori intr-un sit din sudul statului Peru, acestia spun ca balena ar fi trait acum aproximativ 40 de milioane de ani.

Balena numita Perucetus Colossus ("balena colosala peruana") poate ajunge la o lungime de 20 de metri si o greutate de pana la 340 de tone depasind toate animalele descoperite de pana acum, inclusiv balena albastra si chiar si cei mai mari dinozauri.

Balenele au evoluat in urma cu peste 50 de milioane de ani, pornind de la mamifere care traiau pe uscat.

"Caracteristica acestui animal este cu siguranta greutatea colosala, ceea ce sugereaza ca evolutia poate genera organisme care au caracteristici care depasesc imaginatia omului", a declarat paleontologul Giovanni Bianucci de la Universitatea din Pisa, Italia, autorul principal al cercetarii in revista Nature.

Scheletul partial al lui Perucetus a fost excavat intr-un desert din Peru. Nu au fost gasite resturi craniene sau dentare, ceea ce face ca interpretarea dietei si a stilului de viata sa fie mai dificila. Cercetatorii cred ca balena colosala nu era un pradator activ, ci un animal care se hraneste la fundul apelor de coasta putin adanci.

"Din cauza scheletului sau greu si, cel mai probabil, a corpului sau foarte voluminos, acest animal era cu siguranta un inotator lent. Mi se pare, in acest stadiu al cercetarilor noastre, ca este un fel de gigant pasnic, un pic ca un lamantin supradimensionat. Trebuie sa fi fost un animal foarte impresionant, dar poate nu atat de infricosator." a declarat paleontologul Oliver Lambert, de la institutul Regal Belgian de Stiinte Naturale din Bruxelles.

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Te-ar putea interesa si:

Partenerii Nostri