Mult asteptata continuare a filmului "Gladiator" nu a fost lansata inca in Statele Unite, dar regizorul Ridley Scott a anuntat deja ca lucreaza la a treia parte, la 24 de ani de la lansarea primei pelicule, recompensata cu cinci Oscaruri.
"Gladiator 2" se lanseaza vineri in Statele Unite, cu Paul Mescal - actor irlandez care s-a afirmat in serialul "Normal People" - in rolul lui Lucius, fiul lui Maximus (Russell Crowe), gladiatorul din primul film, pentru interpretarea caruia Crowe a primit un Oscar.
Blockbuster-ul, cu complotul sau sangeros si alimentat de setea de razbunare a eroului, a atras recenzii relativ bune si a acumulat deja 87 de milioane de dolari in incasari la box-office in tarile in care a fost deja lansat, saptamana trecuta.
"Avand in vedere performanta din restul lumii pe care am vazut-o ieri, va exista cu siguranta un 'Gladiator 3'", a declarat Ridley Scott la premiera americana de luni, la Los Angeles.
Mentionand profitabilitatea, regizorul britanic, apreciat pentru "Blade Runner" sau "Thelma and Louise", a declarat ca "ar fi o nebunie sa nu luam in calcul o a treia versiune".
Scenariul celei de-a doua parti a fost "planificat pentru a lasa mult loc posibilitatii unei continuari", a explicat cineastul care, la aproape 87 de ani, a realizat 18 filme de la lansarea in 2000 a primului "Gladiator".
Paul Mescal s-a aratat entuziasmat de posibilitatea de a juca intr-un al treilea film din universul "Gladiator", indicand ca Ridley Scott a discutat despre o noua directie pentru intriga, care sa nu "duca pur si simplu inapoi in arena, ca pana acum".
"Ultima data cand am vorbit cu Ridley Scott, avea noua pagini. Ieri a spus ca avea 14", a declarat actorul in fata reporterilor.
"As fi incantat daca ar patrunde intr-o sfera mai politica", cu un Lucius aruncat in groapa intrigilor de la curte, de care ar incerca sa scape, ca Michael Corleone din 'Nasul'", a adaugat el.
Chestionat in legatura cu deosebirile dintre prima si a doua parte in ceea ce priveste modul in care abordeaza chestiunile legate de putere si politica, regizorul nu si-a ascuns intentiile. "Este exact acelasi lucru. Un om foarte bogat crede ca poate pur si simplu sa puna mana pe fraiele imperiului... va spune ceva?", a intrebat el, la mai putin de doua saptamani de la alegerea miliardarului republican Donald Trump la Casa Alba.
"Nu invatam nimic din istorie. Doar repetam aceleasi greseli. Asta se intampla chiar acum in mai multe locuri de pe planeta", a declarat Ridley Scott.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!