În prima zi a celui mai vesel și romantic anotimp din an, Smiley lansează „Culoarea ta”, o piesă în toate culorile iubirii. De la albastrul ochilor, albul norilor, auriul cerceilor, verdele semaforului, movul strugurilor sau roșul aprins al nopților, Smiley colorează lumea în toate nuanțele din paleta de culori a binelui la întâlnirea cu dragostea.
„Culoarea ta este o poezie frumoasă, un joc al culorilor în care îndrăgostiții de viață își desenează viața și lumea. Cred că atunci când iubim și suntem fericiți, totul se asortează, nu mai există nuanțe de gri, totul în jur ne zâmbește, se colorează aprins și nu se lasă niciodată stins.”, declară Smiley despre piesa sa în culori care aduce zâmbete de la prima audiție.
Și dacă tot are toată paleta de culori pe portativul noii sale piese, Smiley îi ia de mână pe toți cei care vor să trimită gânduri bune și multe inimioare colorate în perioada 1-8 martie și îi duce pe https://culoareata.smiley.ro/ unde pot trimite mărțișoare virtuale personalizate alături de cea mai colorată piesă a anului. În plus, cei care obișnuiesc să-și plimbe iubirea pe străzile Bucureștiului, o pot face cu efect surprinzător pe Calea Victoriei, la intersecția cu Bd. Dacia, unde panoul montat de echipa lui Smiley va colora live, sub ochii lumii, inimioarele în culorile alese de ei.
Co-producție HaHaHa Production și Cat Music, cu muzica scrisă de Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Șerban Cazan, Vlad Munteanu (DOC), textul creat de Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Vlad Munteanu (DOC) și producția și mix-masterul realizate de Șerban Cazan, „Culoarea ta” are videoclipul regizat de Bogdan Paun și produs de Armond and NGM Creative.
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!