George Clooney Meets The Cast Of 'Good Night, And Good Luck'
Vedete George Clooney // Sursă foto: Profimedia Images

George Clooney spune adio filmelor romantice. „Nu încerc să concurez cu actorii de 25 de ani"

Articol scris de UTV Data publicării:

Actorul George Clooney, în vârstă de 63 de ani, a mărturisit că nu se mai simte potrivit pentru anumite roluri pe ecran, în special în filmele romantice.

„Am 63 de ani. Nu încerc să concurez cu actori de 25 de ani. Ăsta nu e rolul meu. Nu voi mai face niciodată filme romantice”, a declarat el pentru "60 Minutes".

Cea mai recentă comedie romantică în care a jucat George Clooney a fost "Ticket to Paradise", lansată în octombrie 2022. În acest film, actorul joacă alături de Julia Roberts. Ei joacă rolul unui cuplu divorţat care călătoreşte în Bali pentru a o împiedica pe fiica lor Lily - care vrea să se căsătorească cu un bărbat pe care abia l-a cunoscut - să repete greşelile pe care consideră că le-au făcut în trecut.

George-Clooney (2)

Înainte de aceasta, George Clooney a jucat în filmele romantice "Leatherheads", lansat în 2008, alături de Renée Zellweger, "Intolerable Cruelty" (2003), în care a jucat alături de Catherine Zeta-Jones, şi "Out of Sight" (1998), o poveste de dragoste cu Jennifer Lopez.

Deşi intenţionează să pună capăt comediilor romantice, George Clooney vrea să îşi continue cariera cinematografică. Actorul va juca în următorul film al lui Noah Baumbach, "Jay Kelly", alături de Adam Sandler, Laura Dern, Riley Keough şi Billy Crudup, a cărui dată de lansare nu este încă cunoscută.

Citește și "Quentin Tarantino sustine ca George Clooney nu este un star de la Hollywood. Vezi reactia actorului: „Quentin a vorbit prostii despre mine in ultima vreme, asa ca sunt putin iritat"

Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!

Etichete: actori , george clooney

Partenerii Nostri