Prinţul şi Prinţesa de Wales au anunţat că nu vor participa la ceremonia care va avea loc duminică, 16 februarie, la Londra, unde vor fi premiate cele mai bune filme lansate în 2024.
Motivul absenţei lor nu a fost precizat. Potrivit Deadline, prinţul William, care este preşedinte al Academiei Britanice de Artă Cinematografică şi de Televiziune din 2010, este totuşi aşteptat să preînregistreze un discurs care va fi difuzat în cadrul evenimentului.
Citeşte şi "Dupa 9 luni de chimioterapie Kate Middleton, Printesa de Wales, a facut marele anunt"
![The Prince and Princess of Wales attend the BAFTA Film Awards](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aWFYw/ZGk1eVkzTXRjbVJ6TG5KdkpUSkclMkZj/M1J2Y21GblpTVXlSakl3TWpVbE1rWXdN/aVV5UmpFeCUyRkpUSkdNakU0TnpjNU1s/OHlNVGczTnpreVgxQnlhVzUwJTJGZFd3/dGQybHNiR2xoYlMxemFTMXJZWFJsTFcx/cFpHUnMlMkZaWFJ2YmkwMExtcHdaeVoz/UFRVNU1DWm9ZWE5vUFdFMSUyRk1qRTVN/amMxWm1RMVlUSTJPVEExTVRVek9UUTRP/R1EyTm1OaU5UZzUudGh1bWIuanBnJnc9/ODAwJmhhc2g9ZWMzMWUwZjE4NmE3ZWI3MjU3Yjg1ZWQzMTYyNjRlYzU=.thumb.jpg)
Prinţul William şi Kate Middleton au apărut ultima dată la BAFTA în 2023. În 2024, Prinţul de Wales a participat singur la eveniment, la scurt timp după ce soţia sa a suferit o operaţie, pentru a anunţa câteva luni mai târziu că are cancer.
Aceasta nu este prima dată când Kate şi William nu participă la BAFTA. Cuplul şi-a anulat anterior participarea la ceremonie în 2021, în urma decesului Prinţului Philip - bunicul lui William - şi în 2022 din cauza unor constrângeri de program.
Prezentată de David Tennant ("Doctor Who"), ceremonia BAFTA din 2025 va avea loc la Southbank Centre's Royal Festival Hall din Londra, duminică 16 februarie.
"Conclave" cu Ralph Fiennes este favoritul serii cu 12 nominalizări, urmat de "Emilia Pérez" de Jacques Audiard (11 nominalizări). "Anora", "The Brutalist", "A Complete Unknown", "Conclave" şi "Emilia Pérez" concurează la categoria Cel mai bun film.
![The Prince and Princess of Wales attend an Early Childhood pre-campaign launch event](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwcyUzQSUyRiUy/RnMuaXcucm8lMkZnYXRld2F5JTJGZyUy/RlptbHNaVk52ZFhKalpUMW9kSFJ3SlRO/QkpUSkdKVEpHJTJGYzNSdmNtRm5aWFYw/ZGk1eVkzTXRjbVJ6TG5KdkpUSkclMkZj/M1J2Y21GblpTVXlSakl3TWpVbE1rWXdN/aVV5UmpFeCUyRkpUSkdNakU0TnpjNU1W/OHlNVGczTnpreFgxQnlhVzUwJTJGZFd3/dGQybHNiR2xoYlMxemFTMXJZWFJsTFcx/cFpHUnMlMkZaWFJ2YmkwekxtcHdaeVoz/UFRVNU1DWm9ZWE5vUFdRMiUyRlltSmtO/R1ptWldNNU5HUXlOR0l5TnpsbVlURTBP/R1V3TVRjMFlURm0udGh1bWIuanBnJnc9/ODAwJmhhc2g9NmVlNDI5OGExZWIxNmI5NWUwMmU3NTNhZTRlNmUwYmY=.thumb.jpg)
Puteţi urmări Știrile UTV şi pe Google News!